Prietenii Fundației Ringier i-au făcut lui Dagoș un cadou special. Băiatul bolnav de cancer și tetrapareză spastică a primit un căruț electric modern, în valoare de peste 1.500 de euro.

De mai bine de un deceniu, Dragoș Condescu, din satul doljean Comănicea, privește viața chinuită prin ochii unui copil dependent de scaunul cu rotile. Bolnav de tetrapareză spastică, meduloblastom cerebral (cancer), hidrocefalie și întârziere mintală, Dragoș, acum în vârstă de 15 ani, nu s-a putut bucura de jocurile copilăriei ce i-au fost răpite de maladiile îngrozitoare care îl chinuie. În oceanul de durere în care se scaldă de atâta amar de vreme, picătura de ”mai bine” este detaliul care îi face traiul ceva mai ușor de îndurat. Cu ajutorul prietenilor Fundației Ringier România, băiatul a primit recent în dar un cărucior rulant electric, modern, în valoare de peste 1.500 de euro cu care se poate deplasa singur, fără ca mama lui să-l mai împingă cu mare greutate. Dar și 11.000 de lei pentru o baie nouă, adaptată suferințelor băiatului.

Oameni cu suflet, aproape de Dragoș

Povestea lui Dragoș – aflat în programul de susținere al Fundației Ringier România -, a declanșat un puternic val de emoție care s-a revărsat imediat după ce drama băiatului a ajuns în paginile ziarului Libertatea. Sensibilizați de nevoile copilului suferind, dependent de la vârsta de patru ani de căruciorul cu rotile, oameni cu suflet din toate colțurile țării au sărit în ajutorul lui și i-au făcut un dar special.

Prin intermediul fundației, i-au oferit banii necesari cumpărării unui cărucior rulant electric, unul modern care să-l înlocuiască pe cel vechi extrem de greu de manevrat atât de el, cât și de mama lui.

„Nu am fi avut niciodată bani să-l cumpărăm. Le mulțumesc din suflet tuturor!”

„Dragoș a crescut, e greu și eu trebuia să depun efort mare pentru a împinge căruțul cel vechi atunci când ieșeam la plimbare. Puterile mă lasă pentru că trebuie să-l ridic de zeci de ori pe zi atunci când îl duc la toaletă, când îl așez în pat, când îl schimb…Contează mult pentru mine că, măcar afară, pot să merg liniștită pe lângă el în timp ce Dragoș își manevrează căruțul.

E foarte încântat, a învățat rapid să manevreze acele manete. Nici nu vă dați seama cât de important este pentru noi acest căruț electric. Noi nu am fi avut niciodată bani să-l cumpărăm. Le mulțumesc din suflet tuturor celor care ne-au ajutat, oamenilor cu suflet care continuă să ne fie aproape”, ne-a spus Aniana Condescu (56 de ani), mama lui Dragoș.

11.000 de lei pentru o baie adaptată special pentru Dragoș

Căruțul electric nu a fost singur dar pe care Dragoș l-a primit de la oamenii cu suflet care au răspuns campaniei umanitare inițiată de Fundația Ringier România. La băiatul bolnav de cancer au ajuns și peste 11.000 de lei pe care mama copilului îi folosește pentru a utila o baie nouă, adaptată perfect nevoilor băiatului suferind.

În ceea ce privește partea medicală, specialiștii care îl tratează pe Dragoș sunt de părere că bolile de care suferă sunt sub control ceea ce face ca speranța ca băiatul să meargă din nou pe picioarele lui să fie din ce în ce mai mare.

 Dragoș, la plimbare cu noul căruț electric primit în dar de la donatorii Fundației Ringier, alături de mama lui, Aniana Condescu

„Uite, mami, ce pot să fac!”

„Dragoș e ceva mai bine, face progrese foarte mari pentru el. Deja, în timpul terapiilor asistate de specialiștii de la București (n.r. Centrul de recuperare pentru copii dr. „Nicolae Robănescu”), copilașul meu poate să stea în picioare cinci, zece minute, fără să fie susținut de nimeni. „Uite, mami, ce pot să fac!”, așa îmi zice extrem de încântat. E o victorie uriașă care ne crește speranța că băiețelul meu va putea merge din nou”, ne-a mai spus mama lu Dragoș.

Cu sprijinul nostru, îşi pot relua copilăria!