Transplantul cu celule stem este șanșa lui Gabriel în lupta cu scleroza laterală amiotrofică. Intervenția poate fi efectuată în Mexic și costă 30.000 de euro.

Viața lui Gabriel Drăgan, în vârstă de 42 de ani, din București, s-a schimbat complet în urmă cu un an când medicii l-au diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică. Tratamentele pe care bărbatul le-a urmat cu speranța că atacul bolii va putea fi măcar domolit nu au dat nici un rezultat ba, mai mult, maladia a lăsat urme din ce în ce mai adânci. Specialiștii care l-au tratat i-au recomandat lui Gabriel, ca ”armă” împotriva cumplitei boli, transplantul cu celule stem, intervenție pe care bărbatul o poate face în Mexic. Pentru a ajunge acolo, bărbatul suferind are nevoie de 30.000 de euro.

Boala și-a arătat colții acum un an

Îngrozitoarea maladie de care suferă Gabriel – aflat în programul de susținere al Fundației Ringier România -, și-a arătat colții pentru prima oară în urmă cu un an când bărbatul a realizat că nu mai poate articula corect anumite cuvinte. Când au început să-l lase și puterile, să nu mai poată să țină în mâini obiecte nu foarte grele, pe care până atunci le putea maneva cu ușurință, a realizat că ceva se întâmplă cu organismul lui. Controlul efectuat la medicul de familie a continuat cu examinări minuțioase la care a fost supus de un neurolog.

O jumătate de an mai târziu, medicii de la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central ”Dr. Carol Davila” au descoperit cauza suferințelor sale și l-au diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică (SLA)! Un verdict crunt la care specialiștii au ajuns și după ce Gabriel a făcut și o electromiografie (EMG), o procedură de testare a reacției mușchilor care erau din ce în ce mai afectați.

„A fost o veste care m-a devastat. Viața mea a fost complet distrusă”

„Totul a început din senin, cu niște probleme legate de articularea cuvintelor. Apoi, am scăpat din mâini obiecte pe care până atunci le puteam ține cu ușurință. Îngrijorat, m-am dus imediat la medic. Am început cu cel de familie și am ajuns la neurolog. Disperat am cerut păreri și de la pneumologi și gastroenterologi pentru că nu știam ce se întâmplă. Am făcut RMN-uri, CT-uri, radiografii. Abia după jumătate de an în care am făcut sute de analize, doctorii de la Spitalul Militar (n.r. Spitalul Universitar de Urgență Militar Central Dr. Carol Davila, din Capitală) au descoperit că sufăr de scleroză laterală amiotrofică. A fost o veste care m-a devastat. Din acel moment moment, viața mea a fost complet distrusă”, povestește Gabriel Drăgan (42 de ani) cum a început totul.

Organismul lui Gabriel cedează de la o zi la alta

Acela a fost momentul de cotitură al existenței sale. Viața sa normală de până atunci a dispărut ca la un semn și a fost înlocuită, brutal, cu drumuri la tot felul de medici unde Gabriel a sperat că va găsi antidotul împotriva cumplitei maladii. Dar și cu o luptă acerbă pentru supraviețuire pentru că timpul nu îi este aliat lui Gabriel. Fiecare zi scursă aduce cu ea o degradare rapidă a organismului atacat de boala neurologică al cărei asalt nu a putut fi oprit cu nici un tratatament. Bărbatul de 42 de ani, de profesie inginer mecanic – acum pensionat medical -, a slăbit dramatic, puterile l-au lăsat, iar vorbirea și vederea îi sunt puternic afectate.

Din cauza faptului că maladia i-a afectat foarte puternic întreg sistemul nervos central, Gabriel trece prin episoade incontrolabile de râs sau de plâns, în funcție de starea emoțională pe care o traversează.

Gabriel se „topește” pe picioare cu fiecare zi care trece

Specialiștii care l-au examinat și tratat sunt de părere că viața lui Gabriel – care în fiecare zi pierde abilități -, ar putea fi îmbunătățită cu un transplant de celule stem. O intervenție care, în acest moment, pare a fi singura „armă” împotriva acestei îngrozitare maladii care face ca Gabriel să se „topească” pe picioare.

Însă, pentru a spera la acel tratament, ce poate fi făcut în Mexic, la Clinica „Giostar Mexico”, din Cancun, bărbatul suferind are nevoie de 30.000 de euro, bani care includ costurile pentru procedura medicală inițială, pentru investigații și tratamente posibil suplimentare, dar și pentru cheltuieli de deplasare.

„Groaza m-a cuprins, dar nu abandonez, voi lupta până în ultima clipă! Vreau să trăiesc!”

„Vorbesc din ce în ce mai greu, am probleme mari și cu înghițitul pentru că boala avansează rapid. Trec prin episoade în care nu am aer. Sistemul nerovs central îmi este puternic afectat motiv pentru care nu îmi pot stăpâni râsul sau plânsul. Specialiștii care m-au examinat în România sunt de părere că transplantul cu celule stem este în acest moment singura soluție în fața acestei maladii. Însă, pentru a putea beneficia de această procedură am nevoie de 30.000 de euro, bani care pentru mine și părinții mei care sunt în vârstă (n.r. mama sa are 67 de ani, iar tatăl 73 de ani -, sunt o avere.

Prin forțe proprii am declanșat, printre prieteni, o campanie de strângere de fonduri, dar nu am reușit să strâng suma de care am nevoie. De aceea, fac un apel disperat la toți aceia care mă pot ajuta cu cât de puțin. Groaza m-a cuprins, dar nu vreau să abandonez, voi lupta până în ultima clipă! Vreau să trăiesc, iubesc viața! Vreau să mai petrec timp cu părinții mei, cu prietenii mei!”, este strigătul de ajutor al lui Gabriel.

Cei care doresc să îl ajute pe Gabriel o pot face donând în următoarele conturi ale Fundației Ringier România:

RO98 BACX 0000 0012 7457 7001 – RON
RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177 – EUR

Donează online, prin PayPal sau transfer sau redirecționează 3,5 % din impozitul pe venit către Fundația Ringier. Detalii pe www.ajutacopiii.ro.

Trimite ACUM un sms la 8828 cu textul și donează 2 EURO. Banii se rețin o singură dată.

Cu sprijinul nostru, îşi pot relua copilăria!