Pentru a supraviețui, Sofia-Emilia are nevoie de 200.000 de euro. Fetița de patru ani suferă de cancer cerebral și poate fi salvată doar cu un tratament în Austria

Acum aproape două luni, viața Sofiei-Emilia Popa, din Călărași, a fost dată complet peste cap de o veste cutremurătoare. Medicii oncologi au depistat în creierul fetiței ce are patru ani și jumătate o tumoră de mărimea unei portocale. Investigațiile ulterioare au scos la iveală un diagnostic care dă fiori oricui și care aruncă o uriașă umbră asupra viitorului copilei: ependimom anaplazic de gradul III. O formă de cancer cerebral extrem de agresivă pentru care ar putea exista leac. Însă pentru a putea primi acest tratament salvator, micuța trebuie să ajungă în Austria, iar costurile se ridică la peste 200.000 de euro.

I-a paralizat mâna stângă

Câteva mișcări ale mâinii stângi care păreau a fi în neregulă, ba chiar un soi de paralizie a respectivului membru superior, dar și reprize destul de dese de plâns au fost semnele care i-au făcut pe părinții fetiței  – Alexandra și Cristian Popa -, să-și ducă copilul la un medic. Până ca investigațiile specialiștilor  – de la medici de familie la neurochirurgi -, să primească un răspuns, bieții oameni au crezut că aceste simptome ar putea avea legătură cu faptul că Sofia-Emilia e născută prematur cu doar 800 de grame și că a fost operată pe creier pe când avea doar șase luni.

Două diagnostice, ambele cumplite!

Controlul imagistic făcut la Spitalul “Marie Curie”, din Capitală, a făcut ca întreg universul să se prăbușească peste ei: în zona frontală a capului, fetiței îi crescuse o formațiune tumorală de mărimea unei portocale! Plasată pe partea dreaptă a frunții, tumora i-a afectat extrem de rapid mâna stângă pe care Sofia-Emilia nu a mai putut să o folosească aproape deloc.

Într-o primă fază, medicii nu au putut să dea un diagnostic precis și au oscilat între două variante, ambele cumplite: tumoră teratoidă (rabdoidă) și ependimom anaplazic. Cum riscurile ca boala să-i fie fatală erau uriașe, operația pe creier – o a doua pentru copilă în cei patru ani de viață -, a fost soluția salvatoare de moment. Asta până când analizele anatomopatologice urmau să confirme tipul de cancer cerebral de care suferă Sofia-Emilia:  ependimom analazic.

Sofia trebuie să lupte pentru fiecare clipă de viață. E un coșmar…”

“Inițial, am crezut că acele simptome au vreo legătură cu faptul că fetița noastră a fost operată pe creier pentru hidrocefalie, când avea șase luni. Mai ales că e un prematur care a avut doar 800 de grame la naștere. Am zis că e vorba de o afecțiune motorie. Dar, din nefericire, nu a fost așa. Copilașul nostru are cancer cerebral. O formă extrem de agresivă care îi pune viața într-un real pericol. Am crezut că înnebunim. Nici acum nu ne vine să credem că acum două luni Sofia nu avea nimic. Iar acum trebuie să lupte pentru fiecare clipă de viață. E un coșmar…”, ne-a povestit Alexandra Popa (33 de ani), mama Sofiei-Emilia.

În România, medicii se feresc să o trateze. Singura șansă vine din Austria

Operată pe creier, Sofia-Emilia nu face acum nici un fel de tratament. Și asta pentru că medicii din România care au examinat-o se feresc să ia o decizie și să intervină în vreun fel, fie prin chimioterapie, fie cu radioterapie.

Și timpul trece periculos de repede pentru Sofia-Emilia, un copilaș extrem de curajos care luptă cu zâmbetul pe buze cu îngrozitoarea boală. Fiecare zi scursă în care nu primește tratament o poate apropia pe fetiță de un final dramatic, chiar dacă prin acea intervenție chirurgicală tumora a fost extirpată.

Fetița are pe Facebook o pagină de susținere: “Alături de Emilia”

Disperați că în România soarta Sofiei-Emilia – aflată în programul de susținere al Fundației Ringier România -, e ca și pecetluită, părinții fetiței i-au trimis dosarul medical la spitale din Spania, Germania, Italia și Austria. Acum sunt în discuții avansate cu specialiștii de la Spitalul “MedAustron, Wiener Neustadt”, către care au și virat o primă tranșă de 83.000 de euro ce reprezintă plata pentru primul program radioterapeutic gândit de oncologii vienezi.

Banii, o sumă foarte mare, i-au strâns din donații, din împrumuturi, dar și cu ajutorul prietenilor virtuali care licitează, vând și cumpără tot felul de bunuri și servicii pe pagina de susținere a copilei, “Alături de Emilia”, deschisă pe facebook.

“Fiecare bănuț contează în această luptă dură pentru supraviețuire dusă de Sofia”

“Acum, copilașul nostru nu face nici un tratament. Se simte bine, dar nu e normal să stăm așa. Cine știe ce se poate întâmpla. Sofia a fost operată, dar medicii din România spun că nu știu ce tratament post-intervenție să-i aplice. E de necrezut. Dosarul medical al Sofiei a fost primit la Spitalul “MedAustron, Wiener Neustadt’.

Înainte să începem tratamentul radio, pentru care am plătit deja 83.000 de euro – bani strânși din donații, împrumuturi, licitații și evenimente caritabile -, va trebui să reluăm acolo anumite investigații.

Din Austria vine singura șansă de supraviețuire a fetiței noastre pentru că aici, în România, toți stau cu mâinile în sân și se uită la ea. Estimăm că, în timp, Sofia va avea nevoie de peste 200.000 de euro, bani pe care ne este imposibil să îi strângem fără ajutorul oamenilor și al fundațiilor. De aceea îi rugăm pe toți aceia care pot să o facă, să ne fie alături. Fiecare bănuț contează în această luptă dură pentru supraviețuire dusă de Sofia”, este apelul disperat al mamei fetiței,

Cei care doresc să o ajute pe Sofia-Emilia o pot face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul «SOFIA-EMILIA».

Donează prin sms, online, prin PayPal sau transfer sau redirecționează 3,5 % din impozitul pe venit către Fundația Ringier. Detalii pe www.ajutacopiii.ro.

* Suma alocată cauzei este de 2 euro și banii se rețin o singură dată. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Digi Mobil, Orange și Telekom, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.

 

Trimite ACUM un sms la 8828 cu textul și donează 2 EURO. Banii se rețin o singură dată.

Cu sprijinul nostru, îşi pot relua copilăria!