Pentru a supraviețui, Alexandru are nevoie de 50.000 de euro anual. Băiețelul de șase ani trebuie să facă terapii atât în țară, cât și în străinătate.

Are doar șase ani și jumătate și nici o clipă nu a gustat din plăcerile și bucuriile firești ale copilăriei. La naștere, Alexandru Ivan a fost diagnosticat cu probleme renale (hidronefroză bilaterală de gr. II / IV) și grave probleme neurologice (agenezie parțială de corp calos) cu hipotonie generalizată.

Pentru a supraviețui, Alex are nevoie de 50.000 de euro în fiecare an.

La doar trei zile de la nașterea singurului lor copil, soții Adela și Bogdan Ivan, din Timișoara, au primit o veste cumplită. Micuțul lor Alex se născuse, nimeni nu-și putea explica din ce motive, extrem de bolnav. Medicii au depistat anomalii ale funcționării rinichilor. Au urmat apoi problemele neurologice, extrem de grave, care i-au afectat mai întâi vederea și apoi întreaga dezvoltare a organismului.

”Copilașul nostru s-a născut aparent sănătos. În urma controalelor din maternitate, la trei zile de la naștere, am primit cea mai dureroasă veste cu putință. După ecografii a fost diagnosticat cu hidronefroză bilaterală de gr. II / IV, cu agenezie parțială de corp calos și cu hipotonie generalizata. A fost crunt…”, își amintește cum a început nenorocirea Adela Ivan (36 de ani), mama lui Alex.

Băiețelul a fost orb până la un an și jumătate

Cu ajutorul medicilor și după ce a depus eforturi supraomenești, Alex a reușit să-și recapete vederea și o parte din capacitățile motrice. În anii chinuitori de terapie a învățat să-și țină echilibrul, iar psihologii l-au scos dintr-o lume numai a lui, în care rămăsese blocat fără voie.

”Până la un an și jumătate, Alex nu a văzut nimic. A fost orb. A fost o vreme în care era în lumea lui, fără să răspundă la stimuli. Acum, copilașul nostru, după ani de tratament, se ridică în piciorușe sprijinindu-se de țarcul pătuțului, merge de-a bușilea sau în picioare cu ajutor, este mult mai receptiv la tot ce e în jurul lui și silabisește. E un câștig uriaș”, ne spune plină de speranță mama lui Alex.

Terapiile de 50.000 euro anual îl țin în viață pe Alex

Dar, pentru ca timpul să nu-și rescrie paginile îngrozitoare, Alex are nevoie și de ajutorul oamenilor. Tratamentele zilnice, terapiile lunare în centre din țară și din străinătate, alimentația, dar și echipamentele medicale indispensabile care îl ajută la mers și ochelarii speciali cu dioptrii de -8,5 fără de care nu ar vedea nimic, sunt extrem de costisitoare.

”Cheltuielile se ridică la 50.000 de euro anual. Sunt bani mulți pe care ne este imposibil să-i strângem fără ajutorul oamenilor. Tot ce muncim se duce pe tratamente și nu mai facem față. Tratamentul e pe viață pentru că nu s-a găsit un remediu. Nu ne putem opri, pentru că ar însemna să-l punem în pericol”, a mai spus Adela.

Cei care doresc să îl ajute pe Alexandru, o pot face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul « ALEXANDRU ».

Donează prin sms, online, prin PayPal sau transfer sau redirecționează 2 % din impozitul pe venit către Fundația Ringier. Detalii pe www.ajutacopiii.ro 

*Suma alocată cauzei este de 2 euro și banii se rețin o singură dată. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Digi Mobil, Orange și Telekom, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.

Citește mai multe despre copiii pe care FUNDATIA RINGIER ii sprijina de 7 ani la rubrica AJUTA COPIII

 

 

Trimite ACUM un sms la 8828 cu textul și donează 2 EURO. Banii se rețin o singură dată.

Cu sprijinul nostru, îşi pot relua copilăria!