La partida caritabilă au asistat și militarii sportivi de la Invictus

Stadionul Coresi din Capitală a fost, la sfârșit de săptămână, gazda unui meci-sărbătoare cu o încărcătură deosebită. Portughezii de la Benfica de România, echipă de liga a V-a, au disputat o partidă amicală în compania celor de la  Genpact România, iar toate încasările provenite din donații au fost oferite micilor fotbaliști tulceni de la Asociația Club Sportiv Pescărușul Sarichioi, aflați într-o situație financiară dificilă. Micuțele tribune ale arenei bucureștene – în care s-au aflat și militarii sportivi de la ”Invictus”, dar și câțiva dintre micuții fotbaliști de la Sarichioi -, au fost pline, așa că meciul s-a disputat cu ”casa închisă”.

Mai sunt ceva mai mult de 40 de minute până la primul fluier la partidei dintre Benfica de România și Genpact de România, două echipe care aveau să se confrunte într-un amical cu miză sentimentală. Componenții celor două formații primesc de la antrenorii lor ultimele indicații, iar fotbaliștii exersează câteva scheme sub privirile admirative ale spectatorilor care au ținut să fie prezenți la acest meci caritabil. Printre ei, și o parte dintre micuții fotbaliști tulceni de la Asociația Club Sportiv Pescărușul Sarichioi, copii care au văzut pentru prima oara Capitala, dar și militarii sportivi de la ‘Invictus Team’ România care acum sunt în plin program de pregătiri pentru Jocurile Paralimpice din Australia.

Micuții fotbaliști din Sarichioi, vedetele evenimentului

Ca la orice eveniment cu ștaif, se fac poze, se mai dă câte un autograf. Fără să-și fi propus vreun moment acest lucru, puștii de la Sarichioi devin vedetele evenimentului organizat special pentru ei în parteneriat cu Fundația Ringier România. Militarii de la ‘Inictus’ îi invită, la rându-le, la o fotografie de grup. La fel și portughezii de la Benfica de România. Ora de debut a partidei se apropie așa că cele două formații intră pe teren cu arbitrii în frunte. Ca la meciurile mari, portughezii pășesc pe gazon de mână cu micii fotbaliști tulceni. David, mijlocaș în echipa din Sarichioi are privilegiul să dea, simbolic, lovitura de începere a partidei caritabile. Apoi, spectacolul continuă atât pe teren, unde fazele spectaculoase se succed de la o poartă la cealaltă, cât și în micile și cochetele tribune ale arenei bucureștene. La un suc Giusto și o apă Borsec oferite de Romaqua spectatorii încurajează frenetic cele două formații.

Într-o oră și jumătate, spectatori și sportivi au strâns 2.500 de lei. Banii au fost donați imediat după meciul caritabil

Rezultatul final nici nu a mai contat atâta vreme cât miza a fost una deosebită. Micuții fotbaliști tulceni au primit o donație în valoare de 2.500 de lei – bani strânși de la spectatorii și sportivii participanți la evenimentul caritabil -, sumă care va fi investită în pregătirea lor, iar spectatorii și sportivii care le-au sărit ajutor au plecat acasă mulțumiți că au reușit să țină aprinsă flacăra speranței unor copilași care visează că într-o zi vor deveni fotbaliști celebri.

Cei care doresc să-i ajute în continuare pe micuții fotbaliști de la Asociația Club Sportiv Pescărușul Sarichioi pot dona trimițând un SMS textul ‘Pescărușii’ la 8828.

Cu sprijinul nostru, îşi pot relua copilăria!