Fundatia Vodafone Romania ofera 102.611 euro ca plafon de investitii ONG-urilor care deruleaza programe educative si sociale in localitati mici din judetele Bacau, Botosani, Galati, Iasi, Neamt, Suceava, Vaslui si Vrancea.

Initiativa se inscrie in cea de-a doua editie a proiectului Investiții pentru comunitati durabile derulat in parteneriat cu Fundatia de Sprijin Comunitar Bacau si care face parte din Programul strategic de investitie in mediul rural al fundatiei.

Se pot inscrie doar proiecte din cele doua domenii de finantare: educatie siservicii sociale. Durata de desfasurare a unui proiect poate fi de pana la 10 luni, in intervalul 8 august 2016 – 31 mai 2017.

Aplicatiile se fac exclusiv prin completarea unei cereri de finantare si a unui buget, disponibile AICI si se trimit prin e-mail pana la data de 13 iulie 2016, ora 16:00 la adresa [email protected].  Anuntarea proiectelor castigatoare va avea loc in jurul datei de 2 august 2016.

Prin aceasta runda de finantare, cele doua fundatii doresc sa raspunda nevoilor locale in domeniile educatiei si serviciilor sociale sprijinind oamenii care traiesc si muncesc in comunitatile locale pentru a-si imbunatati propriile conditii de viata si pentru a veni in ajutorul categoriilor defavorizate din localitatea lor. Vor fi finantate maxim 10 proiecte, valoarea fiecarei finantari fiind de pana la 36.000 lei (8.000 euro).

Cu sprijinul nostru, îşi pot relua copilăria!