Ionuț-Dario Lațcu

Vă anunțăm cu regret că Dario s-a stins din viață. Băiețelul, care s-a luptat cu îndârjire să scape din ghearele bolii cumplite care i-a transformat copilăria într-un coșmar, n-a mai putut fi salvat. Transmitem un gând bun și condoleanțe familiei! Vouă, prietenilor fundației care l-ați susținut și l-ați ajutat, vă mulțumim!

Acum un an, Ionuț-Dario Lațcu, din Reșița, Caraș Severin, a fost diagnosticat cu cancer abdominal (neuroblastom), verdict care l-a aruncat pe micuțul de șase ani într-un coșmar care i-a dat complet viața peste cap. Pentru că tratamentele cu citostatice nu au dat rezultatele așteptate, specialiștii turci din Istanbul care îl țin sub observație de aproape trei luni vorbesc acum despre o intervenție chirurgicală ca fiind singura „armă” care îl poate salva pe băiat. Pentru a ajunge pe masa de operație, Dario are nevoie cât mai urgent de 27.000 de de euro.

„ Sunt condamnată să-mi privesc fiul de șase ani cum se stinge pe picioare

„Dario a făcut tot ceea ce i-a stat în putere. A trecut prin 12 ședințe de chimioterapie, atât în România, la Spitalul Louis Țurcanu, cât și în Turcia, la Memorial Șișli Hastanesi. Tumora a fost extrem de rezistentă la aceste proceduri oncologice motiv pentru care un chirurg care operează la Medical Park, tot din Istanbul, ne-a spus că soluția salvatoare este o operație de extirpare a tumorii care acum are opt centimentri, de la trei cât avea la început.

Pentru noi, costurile sunt uriașe. E vorba de 27.000 de euro care îmi pot salva copilul din gherele bolii. Cum nu am acești bani sunt condamnată să-mi privesc fiul de șase ani cum se stinge pe picioare. De aceea, vă implor, gândiți-vă la viața copilașului meu și ajutați-ne cu cât puteți. Fără ajutorul oamenilor cu suflet și al fundațiilor nu voi putea strânge acești bani. Nu-mi voi putea salva copilașul!”, este apelul este apelul disperat pe care Alina Loghin (29 de ani) mama copilașului suferind îl face prin intermediul Fundației Ringier România.

Neuroblastom abdominal la cinci ani

Chinurile lui Dario – aflat în programul de susținere al Fundației Ringier România -, au început acum un an cu episoade de vărsături, cu stări de slăbiciune inexplicabilă și cu dureri din ce în ce mai atroce de burtă. Simptome pe care nimeni nu le putea explica și care s-au îndesit o dată cu trecerea timpului, fapt care a făcut-o mama și pe bunicul lui să îl ducă de mai multe ori la doctor.

Primele examinări la care copilul a fost supus la Spitalul Județean Reșița nu le-au dat de gândit medicilor care au crezut că micuțul suferă de afecțiuni gastrice motiv pentru care l-au tratat ca atare. Abia rezutatele unei investigații computerizate efectuate la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Louis Țurcanu”, din Timișoara, au conturat cumplitul diagnostic: cancer! Urma ca testele trimise la Viena, Austria, să arate și ce fel de tip de cancer este pentru ca Dario să poată să înceapă tratamentul personalizat. Și acestea au arătat că este vorba de neuroblastom abdominal.

Dario a fost internat nouă luni în România

Au urmat nouă luni de internare la spitalul de pe Bega unde Dario a trecut, fără succes, prin nouă cure de chimoterapie chinuitoare. Tumora din abdomenul său a rezistat tuturor atacurilor medicamentoase care, însă, i-au slăbit organismul. O nouă încercare disperată de a învinge cancerul a fost făcută în Turcia, la Memorial Șișli Hastanesi, din Istanbul, unde băiatul a ajuns la sfârșitul lunii martie. Oncologii turci i-au adminsitrat, la rându-le, tot un tratament cu citostatice pe care l-au oprit după trei cure din cauza stării de săntate a copilului, dar și din cauza faptului că au realizat că tumora nu cedează în fața acestor proceduri.

Operația, ultima șansă propusă de oncologii turci

Acum, un chirurg care operează la Medical Park vorbește – după ce a studiat dosarul medical al copilului pe care l-a și consultat la insistențele mamei disperate -, de o intervenție chirugicală în care să extirpe tumora care a ajuns să aibă opt centimetri. O tumoră care, contrar previziunilor specialiștilor, a crescut chiar în timpul tratamentelor. Însă, pentru ca oncologul să-l poată opera pe băiatul suferind care de un an luptă pentru fiecare clipă de viață, Dario are nevoie de 27.000 de euro.

O avere pentru mama băiatului care își crește singură copilul și care a cheltuit deja în Turcia, în cele aproape trei luni de când este internată cu băiatul ei acolo, peste 34.000 de euro. Sumă care a acoperit analizele, investigațiile computerizate și, firește, curele de chimioterapie în urma cărora tumora ar fi trebuit să fi fost distrusă. Bani pe care a reușit să-i strângă tot cu ajutorul oamenilor cu suflet.

Dacă tratamentul chimio ar fi reușit, Dario s-ar fi apropiat cu pași uriași de transplantul de celule stem care i-ar fi dat mari speranțe de vindecare în fața bolii. Singura lui opțiune este acum, cred specialiștii turci, această intervenție chirurgicală de extirpare a tumorii, operație care costă 27.000 de euro.

Cei care doresc să îl ajute pe Dario o pot face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul «DARIO».

Donează prin sms, online, prin PayPal sau transfer sau redirecționează 3,5 % din impozitul pe venit către Fundația Ringier. Detalii pe www.ajutacopiii.ro

* Suma alocată cauzei este de 2 euro și banii se rețin o singură dată. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Digi Mobil, Orange și Telekom, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.

This post was last modified on 2 October 2023 12:10 pm

Oana Dinu:
Related Post
Leave a Comment