S-au scurs aproape doi ani de când Vlad Cîrciu, un băiețel ce încă nu a împlinit nouă ani, se află în mijlocul unei lupte crâncene pentru supraviețuire a cărui miză este chiar viața lui. Cu un curaj ieșit din comun și cu o dorință uriașă de a trăi, băiețelul a trecut prin terapii chinuitoare, prin operații de extirpare a tumorii, dar și printr-un transplant cu celule stem autolog. Pentru continuarea tratamentelor salvatoare post-operatorii, Vlăduț are nevoie mai mult de cât oricând de 100.000 de dolari.

La nici șapte ani, trei tumori, dintre care una de mărimea unei portocale

Coșmarul copilașului a început în luna noiembrie a anului 2018 când câteva dureri surde, asociate unor junghiuri banale resimțite de undeva de sub coaste, au început să-i atragă atenția. Când durerea a crescut în intensitate, părinții l-au dus la doctorii care au dat cruntul verdict: neuroblastom pe suprarenală cu metastaze pe peretele toracic. Trei tumori, dintre care una de mărimea unei portocale fuseseră depistate de oncologi!

A fost momentul în care a fost declanșată o luptă crâncenă pentru salvarea lui Vlăduț care a intrat imediat în programul specialiștilor români care au gândit, în baza investigațiilor amănunțite (ecografii, computer tomograf), o schemă de tratament temporară. Totul până când copilașul urma să plece la o clinică din Israel ai căror medici îi studiaseră și îi acceptaseră dosarul medical.

Cancerul i-a afectat lui Vlăduț până și dantura și l-a îmbolnăvit de hepatita C

Episodul Israel a fost, din nefericire, doar una dintre bătăliile pe care băiețelul avea să le ducă în războiul cu cancerul care i-a invadat trupul. Acum, copilașul este internat în Turcia, la Memorial Hastanesi”, o clinică din Istanbul unde este tratat pentru neuroblastom gradul IV cu metastaze osoase. Au urmat alte serii de chimo, dar și transfuzii repetate cu sânge donat (Rh negativ) care să-i mențină în limitele normale nivelul indicatorilor vitali ai organismului.

Medicii turci au fost nevoiți să-i scoată trei dinți, să-i plombeze alți trei și să-i omoare un nerv – intervenție efectuată sub anestezie generală -, după ce dantura copilașului a fost puternic afectată de tratamentele dure împotriva cancerului. În plus, Vlăduț este tratat de mai bine de șase luni – cu o medicație foarte scumpă -, și pentru hepatita C.

O operație de extirpare a tumorii, un transplant cu celule stem și zeci de ore de chimioterapie

Suntem aici din luna octombrie a anului trecut. După patru ședințe de chimioterapie tumora primară de pe glanda suprarenală dreapta s-a micșorat puțin. Astfel a fost posibilă scoaterea ei în totalitate fără a afecta vena cavă inferioară care inițial fusese înglobată. După operație au mai urmat încă două cure de chimioterapie, 14 ședinte de radioterapie și transplantul cu celule stem autolog. Pre-transplant, băiețelul nostru a mai făcut opt zile de chimioterapie cu două medicamente care încă sunt greu de suportat de corpul lui foarte slăbit. Acum, ne rugăm la bunul Dumnezeu pentru recuperarea post-transplant”, ne-a spus Elisabeta Cîrciu, mama lui Vlăduț, care este situația fiului ei.

Viața lui Vlăduț depinde de cei 100.000 de dolari

Chiar dacă Vlăduț – aflat în programul de susținere al Fundației Ringier România -, a trecut cu bine de transplantul cu celule stem autolog (intervenție realizată în Turcia acum aproape trei săptămâni cu celule recoltate din măduva sa osoasă), lupta cu cancerul este departe de fi încheiată. Pentru continuarea tratamentelor salvatoare copilașul are încă nevoie de foarte mulți bani. Viața lui depinde de cei 100.000 de dolari necesari terapiilor post-transplant, dar și investigațiilor medicale amănunțite, o sumă uriașă pentru bugetul familiei copilașului.

Facem un apel disperat la toți aceia care ne pot fi alături pentru salvarea lui Vlăduț”

La o lună de la transplant, copilașul nostru va face noi investigații imagistice care vor arăta dacă metastazele s-au oprit din evoluție sau nu. Ne rugăm să scăpăm odată pentru totdeauna din acest coșmar. Să nu mai fie celule canceroase în corpul lui! Rezultatele investigațiilor ne vor arăta pe ce drum o să o apucăm. Însă, fără acești bani, fără cei 100.000 de dolari, nu vom putea spera la salvarea lui Vlăduț. El luptă, face tot ce stă în puterile lui, dar fără bani nu știu ce vom putea face. De aceea, facem un apel disperat la toți aceia care ne pot fi alături în lupta pentru salvarea lui Vlăduț”, a mai spus  mama lui Vlăduț care este internată cu copilașul ei într-o rezervă sterilă a spitalului, cu acces limitat chiar și personalul medical.

Cei care doresc să îl ajute pe Vlăduț o pot face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul «VLĂDUȚ ».

Donează prin sms, online, prin PayPal sau transfer sau redirecționează 3,5 % din impozitul pe venit către Fundația Ringier. Detalii pe www.ajutacopiii.ro

* Suma alocată cauzei este de 2 euro și banii se rețin o singură dată. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Digi Mobil, Orange și Telekom, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.

 

 

 

 

 

 

Trimite ACUM un sms la 8828 cu textul și donează 2 EURO. Banii se rețin o singură dată.

Cu sprijinul nostru, îşi pot relua copilăria!