Copii şi părinţi, Campioni ai sănătăţii şi ai generozităţii

A XI-a ediţie a celor mai iubite Crosuri pentru copii – Campionii sănătăţii aşteaptă şi anul acesta sute de copii şi părinţi, care vor să alerge împreună legaţi de mână, învăţând să colaboreze, să fie atenţi la ritmul partenerului de echipă. Deşi sportul în general stimulează concurenţa, conceptul deosebit al acestui eveniment promovează încă din anul 2010 relaţia apropiată copil – părinte, alături de tot ce înseamnă o viaţă sănătoasă pentru un copil: timp de calitate în familie, sport în aer liber şi alimentaţie sănătoasă, cu legume şi fructe.

Copiii şi părinţii sunt aşteptaţi la alergat, sâmbătă, 13 aprilie, începând cu ora 10:00, în Parcul Al. Ioan Cuza. Cuplurile de părinţi şi copii legaţi de mână vor alerga pentru a promova o viaţă sănătoasă pentru cei mici, dar şi generozitatea. Fondurile adunate din înscrieri şi donaţii vor susţine proiectele MagiCAMP, în beneficiul copiilor. Înscrierile se pot face pe: campioniisanatatii.eliterunning.ro.

Asociaţiile organizatoare, Elite Running, EMOVERE şi Ro Club Maraton invită an de an copiii şi părinţii la crosuri cu trasee diferite, în funcţie de vârsta copilului. Cei mici sunt legaţi cu o panglică de 1 metru de mâna unui părinte şi aleargă încurajaţi de fetiţele Irinuca, care la final îi premiază cu mere gustoase şi medalii de campioni ai sănătăţii.

Copiii cu vârsta cuprinsă între 4 luni şi 2 ani sunt aşteptaţi la sport cu părinţii în zona Baby Loves Gym, unde kinetoterapeuţii Asociaţiei KinetoBebe fac demonstraţii de exerciţii potrivite diverselor stadii de dezvoltare a bebeluşilor.

Cursele pentru copii mai mari sunt organizate pe categorii de vârstă astfel:

  • 2 – 3 ani (fete, băieţi)
  • 4 – 5 ani (fete, băieţi)
  • 6 – 8 ani (fete, băieţi)
  • 9 – 11 ani (fete, băieţi)

Înscrierile la crosuri se pot face pe campioniisanatatii.eliterunning.ro sau la faţa locului, prin plata a 20 de lei, care reprezintă taxă de participare. Fiecare cuplu de alergători părinte – copil va primi un kit – Campionii sănătăţii cu tricou, număr de concurs şi mere sănătoase de la Irinuca. Pentru bucuria copiilor, la finalul curselor copiii vor fi invitaţi la teatru de păpuşi. Păpuşa Irinuca şi Doamna Măr (actriţa Violeta Mitescu) vor afla împreună cu cei mici, cum este sănătos să trăieşti, dacă eşti un Campion al sănătăţii.

Dăm start si faptelor bune

Anul acesta Campionii sănătăţii aleargă pentru copiii aflați în suferință şi familiile acestora, beneficiari ai proiectelor MagiCAMP. Primele tabere MagiCAMP pentru copii cu afecțiuni medicale grave au adus cu ele, dincolo de emoțiile copleșitoare,  descoperirea nevoilor uriașe pe care ei și familiile lor le au. Fiecare dintre aceste nevoi și probleme a devenit proiect, în două mari direcții: proiecte de divertisment și proiecte sociale. Anul trecut, peste 300 de copii cu afecțiuni oncologice, cu arsuri sau care au pierdut pe cineva drag au venit în taberele MagiCAMP. În completarea taberelor MagiCAMP, unde copiii vin fără părinți, Asociatia MagiCAMP a  creat MagicTICKET. O vacanță pentru copii și părinți în care să redescopere bucuria de a fi familie.

Fondurile adunate la Campionii sanatatii 2019 vor sustine aceste proiecte MagiCAMP detaliate si pe magicamp.ro. Donatii se pot face si aici:
https://www.bursabinelui.ro/BursaBinelui/Proiecte/Da-START–faptelor-bune-pentru-proiectele-MagiCAMP-la-Crosul-Campionii-Sanatatii

Campionii sănătăţii este un eveniment realizat cu sprijinul: Asociaţiei MagiCAMP, Asociaţiei Kineto Bebe, Primăriei Sectorului 3 Bucureşti.

 

 

Iulia Stancu:
Related Post
Leave a Comment