Ramona suferă de o formă extrem de rară de cancer la ficat. Pentru un tratament postoperator salvator, femeia are nevoie de 80.000 de euro
Citeşte întreaga ştire: Ramona suferă de o formă extrem de rară de cancer la ficat. Pentru un tratament postoperator salvator, femeia are nevoie de 80.000 de euro

De mai bine de șase ani, Ramona Ionela Rus (37 de ani), din Cluj, se luptă cu o formă de cancer de ficat pe cât de rară, pe atât de agresivă. A trecut prin șapte intervenții chirurgicale extrem de complicate, atât în România, cât și în Germania însă boala a revenit, ba chiar cu și mai multă forță, de fiecare dată. Pentru a putea spera la viață, Ramona are nevoie de 80.000 de euro, bani care vor acoperi tratamentele postoperatorii, dar și cele zece ședințe cu un medicament ce stimulează sistemul imunitar.

S-au scurs nouă săptămâni de când profesoara de română al cărei trup a fost atins de cancer se află pe un pat de spital al ‘Chirurghische Klinik’ din Heidelberg. Planul de tratament al medicilor germani includea 14 zile, dar după cea de-a șaptea intervenție chirurgicală în care i-au fost scoase două tumori, lucrurile s-au complicat dramatic. Ficatul Ramonei nu a fost irigat cu sânge câteva ore și s-a produs o reacție în lanț.

„Ramona a suferit o ischemie hepatică ce a dus la complicații postopertorii. Insuficiență renală, pulmonară…În loc să stăm doar două săptămâni în spital am ajuns la peste două luni. Și vom mai sta, ceea ce înseamnă costuri mult mai mari decât cele preconizate în jurul a 40.000 de euro”, spune Adi Rus, soțul femeii bolnave, aflat cu ea în Germania.

Ramona, unul dintre cei 200 de oameni din lume care anual fac această formă de cancer

Ramona a ajuns pacientul acestui spital după ce în România medicii oncologi – care au operat-o de două ori -, au ridicat din umeri în fața diagnosticului ce i-a fost pus în mai 2012: cancer hepatic fibrolamelar. O formă extrem de rară, depistată în urma unor dureri și a unei stări permanente de rău. O boală care se manifestă, spun specialiștii, doar la câteva sute de pacienți anual în toată lumea.

„Am ajuns aici, în Germania, după ce medicii români au operat-o de două ori. I-au scos tot lobul drept al ficatului, cu tot cu o tumora de 11 centimetri. Ultima oară doar au deschis-o și au închis-o la loc…Au zis că nu au ce să-i mai facă…”, povestește bărbatul.

Stimularea sistemului imunitar, 50.000 de euro

Specialiștii le-au spus soților Rus că această formă de cancer nu răspunde nici la chimioterapie, nici la radioterapie, dar un tratament salvator ar putea fi cel de imunoterapie. Însă, medicamentul recomandat costă 5.000 de euro pentru o ședință. În condițiile în care planul de terapie cuprinde zece astfel de ședințe, suma de care Ramona are nevoie se ridică la 50.000 de euro, bani la care se adaugă și aproximativ 30.000 de euro pentru perioada de spitalizare suplimentară, nepreconizată, în care profesoara de română a stat doar la ‘Reanimare’, în Germania.

„Pasul următor ar fi stimularea puternică a sistemului imunitar. Costurile se ridică la 50.000 de euro, bani pe care nu-i avem. În plus, va trebui să plătim și datoria suplimentară față de spitalul german în care am stat mai mult decât a fost preconizat”, spune Adi Rus cu speranța ca va găsi sprijin de la oameni cu suflet.

Depunerile se pot face în conturile Fundaţiei Ringier, deschise la Raiffeisen Bank:

RO29 RZBR 0000 0600 1552 6176- RON

RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177- EURO

Redirecţionează 2% din impozitul pe venit către Ringier Foundation, Cod de identificare fiscală 2296283

Trimite ACUM un sms la 8828 cu textul și donează 2 EURO. Banii se rețin o singură dată.

Cu sprijinul nostru, îşi pot relua copilăria!