La doar un an şi trei luni, Costin are cancer cu metastaze de gradul IV în abdomen şi în maxilar. Doar o operație complicată îl poate scăpa de tumoarea din obraz.

La începutul acestui an, pe când nu împlinise nici măcar un an de viaţă, Costin Ilie, o frumuseţe de băieţel din comuna Brezoaele, judeţul Dâmboviţa, a fost diagnosticat cu cancer.

Cu toate că primele semne s-au putut vedea doar în zona feţei, unde îi apăruse o umflătură, la scurt timp, medicii au descoperit că puiului de om îi fuseseră afectate de boală atât măduva spinării, cât şi abdomenul.

Viaţa ne ia adesea pe nepregătite, lovindu- ne fără milă când nici nu ne aşteptăm. Iar noi, oamenii, nu suntem niciodată pregătiţi pentru loviturile grele, mai ales când acestea au legătură cu sufletele pe care le iubim cel mai mult: copiii noştri.

Un copil perfect sănătos, care creştea frumos alături de frăţiorul lui

Nici Ileana Ilie, de 38 de ani, nu a fost pregătită pentru vestea pe care avea să o primească la începutul acestui an şi care avea să-i dea viaţă peste cap. În urmă cu aproximativ doi ani, când a aflat că este din nou însărcinată, s-a bucurat nespus, mai ales că băieţelul ei, în vârstă de 8 ani pe atunci, îşi dorea extrem de tare un frăţior sau o surioară. Totul a decurs ca la carte în cele nouă luni de sarcină, iar pe 26 februarie 2016, a venit pe lume Costin Marian, mezinul familiei Ilie.

Un copil perfect sănătos, care creştea frumos alături de frăţiorul lui. În luna ianuarie a acestui an, viaţa familiei a luat însă o întorsătură dramatică. În urma unei căzături în casă, lui Costin i s-au umflat obrazul şi ochişorul stâng. Crezând că este vorba despre un hematom, mama şi-a dus copilul la pediatrul din localitate, în speranţa că acesta o va învăţa ce are de făcut. Însă nu a fost deloc aşa. După consult, medicul a sfătuit-o să meargă la un spital de urgenţă din Capitală. Fără a pune prea multe întrebări, femeia şi-a luat băiatul şi s-a oprit la Spitalul Grigore Alexandrescu.

Drumurile între spitale

La rândul lor, medicii de aici au trimis-o la Facultatea de Stomatologie, spunându- i că probabil este vorba despre un hematom la nivelul mandibulei care trebuie scos. Şi cam aşa s-a întâmplat.

“La scurt timp după ce ne-au făcut internarea în unitatea spitalicească a Facultăţii de Stomatologie, doctorii i-au făcut lui Costin o incizie pentru a-i scoate aşa-zisul hematom. Îmi amintesc şi acum cât de tare a putut să ţipe copilul în timpul intervenţiei… ţi se rupea sufletul. Am rămas internaţi patru zile, timp în care obrăjorul şi ochişorul se umflau din ce în ce mai tare. Apoi ne-au trimis acasă, ne-au prescris tratament cu antibiotic şi m-au sfătuit să-i pun comprese reci în zona aceea. Însă, în doar cinci zile de la externare, făţuca lui s-a desfigurat pur şi simplu. Şi am făcut cale întoarsă către spital”, povesteşte mama lui Costin.

Tumoare de 7 cm în abdomen

Pentru că medicii de la Facultatea de Stomatologie nu mai aveau cu ce să-i ajute, Costin şi mămica sa au fost îndrumaţi către Spitalul de Urgenţă pentru copii Marie Curie, pentru a face o tomografie computerizată. În urma acesteia aveau să afle că micuţul, care încă nu împlinise un anisor de viaţă, avea tumoare canceroasă.

“Am refuzat să cred că băiatul meu suferă de o boală atât de gravă. Mă uităm pierdută la medici şi nu-i mai auzeam. Îl priveam pe el în ochi şi mă întrebam de ce? Şi tot uitându- mă în ochişorii lui m-am dezmeticit şi am început să pun tot felul de întrebări, pentru a afla ce avem de făcut mai departe”, adaugă femeia. După două săptămâni petrecute la ORL, Costin a fost transferat pe Secţia de Oncologie a aceluiaşi spital.

Aici aveau să primească o nouă lovitură. Micuţul avea neuroblastom abdominal – tumoare canceroasă de aproape 7 cm – cu metastaze de gradul IV, iar în urma nenumăratelor investigaţii la care a fost supus, s-a descoperit că şi măduva spinării a fost afectată de boală. Acela a fost momentul în care medicii au decis să-l bage imediat pe tratament cu citostatice. Au trecut patru luni de atunci.

Costin Ilie şi-a sărbătorit primul an de viaţă în spital

Costin şi-a sărbătorit primul an de viaţă în spital, alături de alţi zeci de copii aflaţi în aceeaşi situaţie. În urma tratamentului, tumoarea din burtică a început să se micşoreze, însă obrăjorul este încă umflat şi se pare că va avea nevoie de operaţie. Intervenţia însă este una foarte complicată, din cauza faptului că sunt afectate atât urechea şi maxilarul, cât şi ochişorul. Iar medicii români spun că, pentru cele mai bune rezultate, operaţia ar trebui făcută într-o clinică din Germania.

Cum poți ajuta

Micuţul de un an şi trei luni are nevoie de ajutorul nostru pentru a se întoarce sănătos în sânul familiei. Îi putem întinde o mână de ajutor donând 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul «Costin», iar pentru sume mai mari se pot face donaţii în conturile Fundaţiei Ringier

RO29 RZBR 0000 0600 1552 6176- RON
RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177- EURO, deschise la Raiffeisen Bank

Redirecţionează 2% din impozitul pe venit către Ringier Foundation, Cod de identificare fiscală 22962839

*Suma alocată cauzei este de 2 euro. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Digi Mobil, Orange şi Telekom Romania Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reţinută la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.

Trimite ACUM un sms la 8828 cu textul Costin și donează 2 EURO. Banii se rețin o singură dată.

Cu sprijinul nostru, îşi pot relua copilăria!