Adina Constantin e o fetiţă frumoasă şi cuminte. De două luni, s-a mutat din căsuţa ei de la ţară într-un salon din Spitalul Marie Curie din Bucureşti, unde acum pictează mici tablouri pentru a face rost de bani să se salveze.

Adina Constantin are opt ani şi a fost diagnosticată cu cancer limfatic. Boala copilului a căzut ca o lovitură de trăsnet peste părinţi: în aceste ultime două luni, au privit-o pe Adina cum se zbate să trăiască de-a lungul unei come, ce părea interminabilă, şi au rămas amândoi fără loc de muncă.

Mama, vânzătoare în satul ei, Puchenii Moşneni din judeţul Prahova, a fost nevoită să renunţe la serviciu, ca să stea cu Adina în spital. Tatăl, lucrător într-o vulcanizare, a trebuit să abandoneze şi el serviciul, pentru moment, deoarece drumurile pentru rezolvarea multiplelor probleme birocratice, care apar atunci când un copil este diagnosticat cu o boală gravă, scot părinţii din circuitul vieţii normale.

“Mami, de unde vine cancerul?”

Ce-i poţi răspunde unui copil când îţi pune o astfel de întrebare? Gheorghe Constantin, tatăl, îşi stăpâneşte cu greu lacrimile atunci când îmi povesteşte despre fiica lui: “Ce pot să vă spun despre fetiţa mea, pe care o iubesc enorm? Suntem atât de apropiaţi, e lumina mea… cum să o descriu? Este premiantă, e veselă, iubeşte animalele… Pentru mine e cea mai minunată, cel mai fantastic copil şi trebuie să facem orice ca să o salvăm. Am mare încredere în domnul doctor Scurtu de la Spitalul Marie Curie că va face tot posibilul şi Adina va fi bine într-o zi. Acum o pregătesc pentru cea de-a doua cură de chimioterapie. I se fac citostatice prin puncţie în coloană şi prin fluturaşul de la mânuţă”.

Zece zile de comă şi o minune

Adina a ajuns în urgenţă, la Spitalul Marie Curie, imediat după Crăciun. A fost transferată aici din spitalul din Ploieşti, acolo unde i s-au făcut primele investigaţii. Totul a început banal, după o răceală mai puternică. Părinţii au observat că Adina era palidă şi i că se umflase burtica.

La Ploieşti, medicul a văzut la ecograf că lucrurile nu sunt în ordine şi au trimis- o pe fetiţa de 8 ani şi pe mama ei la spital în Bucureşti. Analizele şi tomograful au evidenţiat o masă tumorală foarte mare în abdomenul copilei. Cancer limfatic. Inoperabil.

Adina Constantin

La scurt timp după declanşarea procedurilor medicale, organismul Adinei a început să cedeze. A intrat în comă şi şansele păreau nule. După 10 zile însă, s-a întâmplat minunea! Adina a ieşit din comă şi a început să zâmbească iar. Iar de atunci tot luptă să se facă bine şi să se întoarcă la colegii ei de la şcoală. Drumul va fi însă lung.

Face mărţişoare de pe patul de spital

Adina Constantin

Elevii şi doamna învăţătoare o vor pe Adina din nou la şcoală. Încearcă şi ei, cum pot, să o ajute cu bani, căci toată lupta cu această boală e costisitoare, iar părinţii ei sunt lipsiţi de mijloace financiare. Cu mânuţele lor au făcut tot felul de mărţişoare, iar acum le vând la un târg pe care l-au organizat special pentru salvarea Adinei.

Ei roagă pe toată lumea să le urmeze exemplul şi să le ajute colega de care le este tare dor. Chiar şi Adina, talentată la desen, lucrează tot felul de tablouri în spital, ca să i le dea tăticului pentru târgul de Mărţişor. Cine poate dona măcar 2 euro poate trimite un SMS la 8828, cu numele “Adina”, sau poate depune în contul afişat. Va fi un ajutor important pentru nişte tineri părinţi de la ţară, aflaţi în cea mai disperată perioadă din viaţa lor.

Cum poţi ajuta

Redirecţionează 2% din impozitul pe venit către Ringier Foundation, Cod de identificare fiscală 22962839

Donează 2 euro* la 8828 Donează în conturile Fundaţiei Ringier
RO29 RZBR 0000 0600 1552 6176- RON
RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177- EURO, deschise la Raiffeisen Bank

*Suma alocată cauzei este de 2 euro. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Telekom şi Orange, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reţinută la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite în reţeaua Vodafone, utilizatorii nu plătesc TVA.

Trimite ACUM un sms la 8828 cu textul ADINA și donează 2 EURO. Banii se rețin o singură dată.

Cu sprijinul nostru, îşi pot relua copilăria!