Îl cheamă Andrei Constantinescu şi are 2 ani şi nouă luni. Aşa mic cum e, Andrei s-a dovedit un luptător cu boala asta cruntă de-i zice leucemie. Ca să câştige bătălia finală are nevoie de multe medicamente şi de un stil de viaţă costisitor, mult peste posibilităţile tinerilor săi părinţi. Ajutaţi-l pe Andrei să se facă bine!

UPDATE 10 mai 2017

Avem vești bune despre Andrei. Acum, micuţul mai are nevoie de un pic de ajutor din partea noastră pentru a reuşi să înfrunte boala care nu i-a dat pace în totalitate. El face încă tratament cu citostatice şi alte medicamente.

Andrei este la un pas de a câştiga bătălia finală cu boala de care suferă și mai are nevoie de puțin ajutor


Ştiţi vorba aceea: să nu-ţi dea Dumnezeu mai mult decât poţi duce! Ei bine, Bianca Constantinescu, o mămică de 28 de ani din Deva, trăieşte de aproape doi ani o mare dramă. La câteva luni după ce l-a adus pe lume pe Andrei a trebuit să se urce din nou pe masa de operaţie pentru o intervenţie care i-a luat dreptul definitiv de a mai fi v r e o d a t ă mamă. La 26 de ani nu suporţi uşor gândul, dar Bianca s-a resemnat şi i-a mulţumit Celui de Sus că i l-a dat pe Andrei, un bebeluş sănătos şi vesel. Doi ani mai târziu, în martie 2016, toată viaţa ei şi a familiei sale s-a prăbuşit într- o clipă, în cabinetul unei doctoriţe pediatre din Deva.

De la ortopedie la oncologie

Cel mai greu şi mai bizar episod în această etapă neagră a existenţei familiei Constantinescu a fost cel de început, de depistare a bolii care îl prinsese în gheare pe Andrei. Prima manifestare a bolii a apărut în ianuarie 2016, însă părinţii nu şi-au dat seama că poate fi ceva grav. Nici chiar medicul de familie. Andrei se tot plângea că-l doare încheietura mâinii drepte – prin urmare, medicul a presupus că e vorba de o luxaţie şi le-a recomandat să-i pună comprese, apoi să-l ungă cu creme şi să ia multă vitamina C. După 2-3 săptămâni de tratament i-a trecut. La scurt timp însă, dintr-odată, Andrei a început să acuze dureri la un picior şi nu a mai păşit în el o lună. Bianca Constantinescu povesteşte: “Din nou am fost la medicul de familie, care ne-a trimis la ortoped, la spitalul judeţean. Aici, după un examen sumar, ni s-a spus că ar fi entorsă. Nu i-au făcut analize de sânge, i-au pus o atelă ghipsată, care după o săptămână a fost îndepărtată. Apoi iar a început să aibă dureri. Medicul ortoped nu era în spital şi cineva ne-a trimis la pediatrie. Am avut noroc de data aceasta. Doamna doctor din Deva l-a controlat amănunţit şi i-a făcut analize de sânge. Aşa a apărut suspiciunea că băieţelul meu are leucemie. Medicul ne-a trimis urgent la Timişoara şi, la Spitalul de Copii “Louis Ţurcanu”, ni s-a confirmat diagnosticul: leucemie acută limfoblastică common B”. I s-a făcut puncţie din măduva spinării, iar proba a fost trimisă şi la o clinică din Viena. Acelaşi rezultat.

Şansa de a da peste doctorul-minune

“Pe 11 martie, Andrei a început tratamentul de chimioterapie. Organismul copilului a răspuns bine la tratament, dar e permanent predispus la infecţii, la răceli, făcând de câteva ori pusee de febră. Dar le-am trecut cu bine, în sensul că analizele n-au suferit modificări majore. Mi se rupe sufletul când îl văd pe micuţul meu conectat la aparatele acelea, dar ce pot face?! Sunt mulţumită că am găsit calea corectă şi am ajuns la acest spital, unde am dat peste un medic minunat, care face miracole pentru Andrei şi pentru alţi copii. Doamna profesor Margrit Şerban e atât de blândă, iubeşte atât de mult copiii… E mare lucru pentru noi, care stăm cu lunile în spital”, ne-a povestit mama lui Andrei. Mai exact, copilul are voie să meargă acasă un weekend la 3 luni. Părinţii încearcă să nu se mai gândească la ce a fost, la diagnosticarea eronată şi la nenumăratele probleme de care se lovesc la orice pas. Acum, sunt preocupaţi de ce urmează, pentru că tratamentul lui Andrei se poate întinde pe doi-trei ani, cât vor considera medicii suficient pentru evitarea remisiei bolii – atunci, ar interveni problema transplantului, cel mai negru scenariu posibil, la care nimeni nu vrea să se gândească. Pentru a-l evita, famillia are nevoie de ajutor financiar pentru medicamentele de întreţinere, mult prea scumpe pentru venitul lor. Mama nu mai poate lucra, stând tot timpul cu Andrei în spital, iar soţul ei are pensie de boală.

Trimite ACUM un sms la 8828 cu textul Andrei și donează 2 EURO. Banii se rețin o singură dată.

Cu sprijinul nostru, îşi pot relua copilăria!